Istoric

CURTEA DE ARGES – prima capitala a Tarii Romanesti

Curtea de Arges, leaganul istoriei romanesti, defineste un colt de tarã inedit nu numai prin ceea ce-i oferã trecutul glorios si natura generoasã, dar si prin ceea ce i-a adaugat in farmec si maretie harnicia si spiritul inovator al argesenilor.

Veche cetate de scaun, prima capitalã a Tãrii Românesti, unde primii nostri voievozi, Basarabii « descãlicãtori de tarã, dãtãtori de legi si datini » si-au stabilit scaun domnesc pentru ei si pentru urmasii lor timp de douã veacuri, Curtea de Arges are in trecutul sãu dovezi de glorie si posedã nebãnuite comori pentru amatorul de monumente istorice, pasionatul de folclor si arta popularã,, dar si pentru cei care doresc sã admire frumusetile naturii.

Veacurile ce au trecut peste Curtea de Arges au lãsat urme de nesters în documente sau în mãretele zidirii. Istoria începe pe aceste locuri cu mult înainte de a exista orasul.
Numele localitãtii este legat de momente istorice importante: aici si-au avut resedinta domnitorii Basarab I si Vlaicu Voda, Dan I si Mircea cel Bãtrân.

Printre primele documente care amintesc de existenta orasului Curtea de Arges se numarã Diploma datã Cavalerilor Ioaniti la 1247 de regele Ungariei Bela al IV-lea, de unde rezultã cã în stânga Oltului se gãsea voievodatul lui Seneslau, care cuprindea si pãrtile Argesului si al cãrui centru administrativ si militar era Curtea de Arges.

De asmenea, în Diploma de la 1332 a lui Carol Robert de Anjou se vorbeste de «Basarab filium Thocomery».
“Forta traditiei era atât de puternicã si constiinta originii etnice atât de vie, încât cel dintâi stat care a luat nastere pe teritoriul României nord-dunãrene s-a numit Tara Româneascã. Acest stat s-a format în pãrtile Argesului, fiind condus de Basarab I (1310-1352), cel care avea sã joace un mare rol în istoria poporului român.”

Figura lui Basarab I a ramas în memoria urmasilor sãi în primul rând datoritã luptei sale împotriva regelui maghiar Carol Robert de Anjou din 1330, cunoscutã sub numele de Lupta de la Posada. Locul luptei fusese cu mult timp înainte ales de domnul român care, orientându-se dupã capacitatea de luptã a oastei sale, cu greu ar fi învins într-un loc deschis. Atrasã într-un loc prãpãstios, prinsã în cursã ca « pestii într-o plasã » oastea maghiarã a fost zdrobitã în 4 zile: îinsusi regele a scãpat cu câtiva ostasi. Cãtãrati pe stânci, românii aruncau cu sãgeti si bolovani în oastea inamicã intratã în derutã.

Victoria obtinutã de Basarab a însemnat prima mare biruintã armatã româneascã cunoscutã în documentele vremii, fiind consemnatã în diploma regalã din noiembrie 1336 a lui Carol Robert.

Un alt eveniment important în istoria orasului îl reprezintã înfiintarea în 1359 la Curtea de Arges, în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352 – 1364), fiul si urmasul lui Basarab I, a primei mitropolii a Tãrii Românesti. El terminã si ridicarea Bisericii Domnesti de la Curtea de Arges si zideste biserica Mânãstirii Negru Vodã din Câmpulung. Mitropolia avea sã rãmânã aici, la Biserica Domneascã, pâna în 1439 când Vlad Dracul a construit si sfintit o nouã clãdire pentru aceasta. Edificiul pentru Mitropolie, construit de Vlad Dracul, se aflã exact pe locul unde mai târziu Neagoe Basarab avea sã ridice vestita sa Mânãstire a Argesului.

Culmile cele mai înalte ale orasului drept capitalã a Tãrii Românesti au fost atinse în timpul domniei lui Mircea cel Bãtrân. Odatã cu urcarea pe tron a strãlucitului bãrbat, domnul Mircea, cum îl numea într-o scrisoare Sigismund de Luxemburg al Ungariei, Curtea domeascã de la Arges a cãpãtat un nou fast, a crescut prestigiul domniei, impunându-se o nouã organizare atât a cancelariei cât si a Curtii domnesti”.
Tot la Curtea de Arges Mircea cel Bãtrân (1386 – 1418) a alcãtuit planul campaniei contra otomanilor pe care îi va zdrobi la Rovine in 1394.

Denumirea actualã a orasului, Curtea de Arges, a fost datã la începutul veacului al XVI-lea când Argesul devenise resedinta temporarã si ocazionalã.

În timpul domniei lui Mihai Viteazul, Curtea de Arges a reapãrut în istorie, legatã fiind de dureroasa înfrângere suferitã de domnitor la 25 noiembrie 1600 în lupta cu polonii.

Se spune adesea cã orasele au un farmec rezultat din aprecierile ce se fac asupra unor monumente care la un momendat devin simbolul acelor locuri. La Curtea de Arges acest farmec îl constituie Mânãstirea Argesului, construitã între 1512-1517, ctitoria lui Neagoe Basarab (1512-1521) pe locul vechii mitropolii. Biserica Mânãstirii este cunoscutã încã din 1793 sub denumirea de « Biserica Episcopalã », devenind Resedinta Episcopiei Argesului.

Mânãstirea Argesului a fost inauguratã la 15 august 1517 cu mare fast si cu oaspetii de seamã. Pe lângã invitatii sositi din tarã, la inaugurare a luat parte însusi Patriarhul Constantinopolului
Din anul 1894, aici se aflã si sicriul cu moastele, fãcãtoare de minuni, ale Sfintei Mucenite Filofteia, ocrotitoarea argesenilor.

Neagoe Basarab, unul dintre oamnii de artã si culturã ai Tãrii Românesti, avea un simt artistc deosebit ceea ce a dus la nasterea unor opere recunoscute atât în domeniul literaturii, cât si în cel al arhitecturii, martori fiind realizãrile sale. Domnitorul, fãrã a straluci prin fapte de arme, avea însã sã îmbogãteascã literatura românã cu un tratat de educatie politicã si moralã, dar si de gândire filozoficã, alcãtuit la Curtea de Arges si cunoscut sub numele de « Invãtãturile lui Neagoe Basarab cãtre fiul sãu Theodosie », prima carte scrisã în Tara Româneascã.

Un alt eveniment care si-a lãsat amprenta asupra acestor locuri si care a fãcut sã dãinuiascã peste timpuri numele lui Vlad Tepes, este consolidarea de cãtre acesta în secolul al XIV lea a Cetãtii Poienari, «cuib de vulturi al vitejilor de demult » si luptele pe care acesta le-a purtat în aceastã zonã cu turcii, rãmânând în istorie legende care se povestesc si astãzi.

A urmat o perioadã în care orasul si-a continuat existenta fãrã multe evenimente notabile, din punct de vedere al interesului celui care pãseste pe aceste meleaguri.

Incepând cu anul 1866, odatã cu urcarea pe tronul României a Regelui Carol I, orasul a reintrat în atentia istoriei. Intre 1886 -1890 se construiste în parcul Mânãstirii Argesului amenajat în stil frantuzesc, Palatul Episcopal, unde regele avea sã-si petreacã adesea timpul. Parcul din jurul Bisericii si Palatului este de asemnea unic,îin special datoritã imaginii create de frunzisul copacilor care au o particularitate si anume aceea ca nu se gãseste soi lângã soi.

De-a lungul domniilor regale Curtea de Arges a fost adesea vizitat de altetele regale, mai mult chiar acestia alegându-si drept necropola Mânãstirea Argesului, unde se aflã mormintele acestora: Carol I (1866-1914) si Regina Elisabeta, cunoscutã si sub numele de Carmen Silva, Ferdinand I (1914-1927) si Regina Maria, iar începând cu februarie 2003 si al Regelui Carol II (1930 -1940)

În perioada modernã Municipiul Curtea de Arges a rãmas cunoscut ca un centru turistic important, care este adesea vizitat atât de personalitãti ale României, cât si de grupuri de strãini în cãutarea “urmelor trecutului”, dar si a frumusetii unei zone care meritã vizitatã.